.JPG)
Sunt contrariat. Acesti 2 ani si aproape 6 luni, care au trecut atat de greu ...se termina atat de repede.
Mathias incepe sa creasca.
Pe ora/zi ce trec, aduce, din ce in ce mai mult, cu un om mare.
Imi dau seama, cu reala surprindere, ca actiunile lui nevinovate, nu erau chiar asa si ca - daaaaa !!! - in spatele tacerii, plansului, incapatanarii, tipetelor prelungite, exuberantei (din senin ), rasului si energiei nelimitate, hibernau conspirativ adevarate filozofii de (supra)vietuire.
A dat de gusturile bune ale exprimarii si explicarii.
Devine, din ce in ce, mai constient de importanta sa si, fara sa ne menajeze, si-o flutura, ostentativ si triumfalist, prin fata noastra.
"NU"-ul este asociat cu dulcea posesie, iar "DA" -ul este pe cautiune. Il simt cum lucreaza la mici comploturi, urmarind dibaci efectele pe noi - cobaii parentali.
Il iert, pe deplin, pentru aceasta crestere.
La prima vedere, as fi pariat ca este supus unei continue si nemiloase expuneri la bombardamentul vietii, dar vad ca el flirteaza, deja, cu acest front si merge, la brat, cu greul.
Cine, oare, i-a invatat pe acesti mari-micuti cum e LUPTA?
Simt ca el este inca o facultate pe care trebuie sa o absolv.
Sunt in sesiune! :)
Motto:
ne-am propus sa nu il batem si nici sa tipam la el, vreodata ! si, in cei aproape 2 ani si jumatate, am reusit acest lucru. Recordul nostru a fost nu abtinerea de la a-l bate, ci performanta de a-l si a ne asculta de bunavoie.
Pentru parintii clasici din rasa nazista < Parinti über alles > Parintii mai presus de toate; a se vedea sloganul hitlerist "Deuschland über alles" - Germania mai presus de toate, a nu aplica un minim de corectie fizica si a priva dezertorul ascultarii de tonul vocii-Tarzan al parintelui drept si autoritar, reprezinta un regretabil derapaj de la standardele nazismului familial si un plictis infinit in arta cresterii si educarii copilului.
Leitmotivul mioritic "Unde da mama creste!", nu este altceva decat o alta scuza tampa, debitata la frustrare sau betie.
Practic, unde dau mama si tata, ce sa creasca ?!
Cresc, intr-adevar: frustrarea, teama, inchiderea in sine, gradul de neincredere si o subdezvoltare armonioasa ale celui mic si neaparat. Acestea cresc exponetial, odata ce gap-ul prapastia dintre parinte-copil se adanceste, pe zi/generatie ce trec.
Unde mai este taina fricii de parinti? Dispar din arsenalul de razboi educational de pomina, atat calul balan cat si nuiaua. Tuna a apocalipsa educationala, ar zice unii crestinii necrutatori de nuia, care isi motiveaza palmele ( si alte organe contondete ) pe texte biblice "Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată" Prov.13:2.
Sclavagismul ifantil pe domeniile parentale este de poveste, pentru ca a fost abolit de tic-tac'ul mintii cele de pe urma: Respectul naste respect.
Impunerea respectului naste ura.
Indatorarea fortata fata de parinti, submineaza iubirea neconditionata.
Violenta in educatie, educa viitorul violent.
Ce ma mira cel mai tare, la romani, e ca pana si parintii al caror IQ sau EQ emotional intelligence quotient - inteligetna emotinala, adera la shortcut-uri educationale de tip: o palma la fund, o Richtero-zgaltaiala de sa-i sara fulgii, mutilarea urechilor..., pentru inceput.
A-ti invineti copilul, incepe cu prima si cea mai nevinovata palma.
Nimic grav...SAU ?!
Frumusetea lor nu e din lumea aceasta; ei sunt angelici, inegalabili in glamour.
Copil frumos, de fiecare data, inseamna copil fericit.
E lense de inteles ca frumusetea tine de acel angrenaj emotional pus in miscare de catre primii lor designeri - parintii.
Nu e deloc uluitor sau mai putin flatant ca tu ai cel mai frumos copil din lume.
Esti in legalitate cu aceasta calibrare personalizata a frumusetii.
Copilul tau este cel mai frumos copil din lume.
Asa este!
Ia aminte sa nu il uratesti !
Frumusetea, la fel ca zambetul, este molipsitoare !!!
Licenta de tata mi-am luat-o dupa un [par]curs de 3 ani. Nu a fost deloc usor, dar, in cele din urma, am experimentat Agonia si Extazul sarcinii regasite.
Mathias a venit natural si cu incredere, intr-o buna zi de 19 august 2012.
Iasi Arcadia Hospital - ca la carte!
Fara exceptie, am fost nelipsit de la tot ce inseamna vizite la doctor(i) analize, morfologii etc...si, fireste, nu avea sa o las pe mami singura chiar de birthday-ul epic. Este?
Mami a avut de rezolvat multe task-uri, in viata ei, dar "push-push" nu a fost deloc o sarcina usoara.
Nu stiu cat de mult a contat prezenta mea in sala de nasteri, dar stiu cat de mult ar fi contat lipsa.
MATHIAS - nume exotic si nemioritic, l-am ales exact cu 3 ani inainte de miracol. Stiam ca voi avea baiat. Absurd...dar stiam si punct.
Dar cine sa arunce cu bulgari (de aur) in mine, daca asa am simtit ?
Imi amintesc, cu placere, ca doar eu si soacra mea credeam ca va fi baiat. Majoritatea a apreciat ca va fi fetita.
Citez din mama soacra: " Voua vi se potriveste, mai bine, baiat!" Inca mi se pare un rationament de rara finete :)
Am nascut!
Nu culeg laurii mamei, in urma travaliului, dar un 5%, acolo, de efect psihologic intens este resimtit si de tati.
Acasa ne asteptau flori, baloane, tort si o doza uriasa de zambete si felicitari.
In acest spirit ( si nu doar ) au trecut primele zile, pentru ca noptile au trecut cu mult mai greu.
A fost o sesiune grea pentru mami.
Somn exclus cu alaptat exclusiv,... femeia super-tolereaza emotional si rational suferinta.
De-atunci, sunt acolo.
Acolo langa ei ...!
